'Nna via di menzu

 img103.jpg

Divertimento Poetico Siciliano

Liberamente tratto dalla prima satira (Est Modus Inrebus) di Quinto Orazio Flacco

  • Pirchì o Mecenati,
    Mai di lor sorti sentu
    L’omini appagati,
    Sia che ‘ppi so talentu
    L’abbianu scigliuta,
    O ‘ppi ‘nu stranu eventu
    Du ciel saria caduta.

     

    Vannu inveci ludannu
    A Chiddi ch’autru fannu.

     

    “ Beatu si tu mércanti”
    Trona lu surdatu
    Ccù l’ossa scricculanti
    Ppi quantu n’ha passatu.

     

    E quannu cchiù violenti
    Infurianu i Libecci,
    chi grida trepidanti
    lu poviru mircanti?

     

    “ Megghiu essir surdatu,
    Cchiuttostu che ‘ppi mari
    Du ventu sbattuliatu!
    ‘Nton coppu veni morti
    O ti rifai la sorti!”

     

    Chi dici l’avvocatu
    For d’ura ruspigghiatu
    A chiddu di campagna
    Chi la so porta scugna?
    “ Città e camurria,
    Megghiu è la fatturia”.

     

    E cu du so casali
    Parti di bon matinu
    ‘ppi andari ai tribunali,
    Essiri cittadinu
    Vurria dintra ‘u so cori.

     

    E quanti di sti fatti
    Ti ‘nni putria cuntari
    E tu putristi diri:
    “A unni vuoi parari?”

     

    Vegnu e mi spiegu dunca:
    Peracasu mittendu
    Che un diu ddà su regnanti
    Sti paroli sintendu,
    di surdatu e mercanti,
    ci sfirria d’esaudir,
    iddi accussì diria:


    “ Iam faciam quod vulitis!

     

    Tu fosti un dur soldato?
    Immantinentemente
    Diventerai mercante;
    Jureconsultu eri?
    Or contadin sarai.
    Heia Heia! Quid statis?

     

    Stu scanciamentu i robbi
    Ora cchiù non v’aggrada?
    Chista è vera malcrìanza
    Sèntiri cchiù non vogghiu
    Questa vostra lagnanza!
    E ‘ppu restu di jorna,
    rumpitivi li corna!”

     

    Ma or gli scherzi o bandu,
    ancu si cu ‘nni vieta
    ‘u veru dir ‘bbàbbiandu!

     

    ‘Ppi quali intentu raru
    Fannu i faticuri:
    surdatu e marinaru,
    vinaru e zappaturi?
    ‘Ppi truvari da vecchi
    La robba dintra i sacchi!

     

    Comu ‘nta favuledda
    Chi narra alla genti
    Di la furmiculedda
    Quantu è prividenti,
    E porta ‘nta l’acervu,
    ccu duru so travagghiu
    chiddu chi ‘nta l’unvernu
    a fa campari megghiu.

     

    E quannu l’Acquarìu,
    che appena ripartìu,
    l’annu novu amareggia,
    saggia idda s’azzicca
    sicura ‘nta so mecca
    ‘ccussì si cumpania
    tutta a so mercanzia.

     

    Ma a vui ‘ncavagnaturi
    Chi mai siti contenti
    D’arraccattar dinari,
    Non vi ci poti nenti:
    né l’unvernu friddusu,
    o la calura estiva,
    né mari timpistusu
    o guerra distruttiva,
    sempri assicutandu
    cu sordi cchiù di vui
    ancor ‘nni sta cugghiendu!

     

    Giuva scavar ‘na fossa
    ‘ppi metterci dinari
    Ca un assi si riduciun
    Quannu ‘i cunsumirai ?

     

    E allor, dimmi a qual cacchiu
    Ti servi quest’ammucchiu?

     

    Chi ci ‘nni può futtìri
    A cu filici campa,
    d’arari centu iùgeri
    o ‘na piccitta ràsula.

     

    Soàvi cosa è certa,
    livar da un grand’ammassu;
    Ma si ‘na eguali parti
    Anch’io cavari possu
    Da cchiù scarsa catasta,
    pirchì li to’ granài,
    cchiù di li me cannistri
    chiuttostu loderai ?

     

    A cu ci piaci bìviri
    Oltri la so’ misura
    L’Ofantu ‘u può travùlgiri
    Senza mi si ‘nn’adduna;
    mentri cu s’accuntenta
    di chiddu chi ci basta,
    non bivi acqua limusa
    e si godi la vita.

     

    Dill’omini gran parti,
    Di cupidigia prisa
    Dici ccu voci forti:
    “ Nenti è mai abbastanza,
    pirchì ognunu vali
    quantu è la so sustanza.”

     

    Chi fari a un di chisti?
    Cundannarlu a ristari
    Un miseru ‘nn’ abbasti!

     

    Comu quel tal d’Ateni,
    Tantu spilorciu e riccu,
    Si ‘nni futtia un cacchiu
    Zoccu d’iddu dicìunu
    Taluni maldicenti;
    E a iddi sprizzanti
    Accussì rispunnia:
    “ Solu li me denari
    Mi dannu gudimentu,
    M’ascialu a talìari
    dintra li me forzieri!”

     

    ‘Nna favula ‘nni cunta
    Di Tantalu l’avaru,
    Chi ‘ppi gran fami smunta
    avia la so persuna,
    e ‘dda siti avvilutu
    ancor ‘cchiù era ‘mpizzatu.

     

    A ccu ci ridi sròligu!
    Ccu lu nomi scancìatu
    Stu perfidu castigu,
    supra di ‘ttia è cuciutu.

     

    A bucca aperta giaci,
    ‘nte sacchi ricugghìuti
    E nun ci pensi a spénnirli
    e ti li vuoi a guardari
    comu quadri ‘mpizzati
    ‘mmi non ti fai rubari.

     

    Legumi, vinu e pani
    voli matri natura
    ‘ppi ogni so’ creatura,
    si fussi d’issi priva,
    saria assai scunsulàta!

     

    Notti e jornu vigghiandu
    Menzu mortu ‘ppu scantu:
    I ladruni aspittandu
    Chi si fùttunu a roba;
    chi focu devastanti
    Bruciria la casa.

     

    sti cosi aju ragiùnatu,
    megghiu essirni esintatu!
    E si un malannu poi
    Supra a ‘ttia sta sprucchiannu
    Hai cu ti dà cunfortu,
    ‘Ppi non finìri mortu?

     

    Mugghieri si ‘nni futti,
    lu figghiu si ‘nni sbatti,
    E aspetta lu vicinu
    chi prestu l’occhi chiudi ,
    tantu di ‘ttia su stufi!

     

    Ora ti meravigghi
    Si nuddu ti cunsìdira,
    Ma dimmi a beddu cori:
    Ti meriti l’affettu
    Si la ricchezza poni
    Sempri davanti a tuttu?

     

    E ‘nsumma , ora basta
    Ca smania di guadagnu,
    quannu cchiù du duvutu
    dinari ‘nna summatu,
    poviru nun sarai
    ‘nton vìdiri e svidìri.

     

    D’accrisciri dinari
    Sta frenesia allista,
    chiddu chi tu vulivi
    ormai avutu l’hai,
    Annunca amicu miu,
    sai comu ti cummini?

     

    Comu quel tal Ummìdiu:
    Riccu quant’un nababbu
    La so munita d’oru
    Cuntava a staiàti,
    Quannu a un certu puntu,
    ‘na fimmina spucchiusa
    -Magari un po’ jarusa –
    Comu la figghia i Tindaru,
    Ca scuri lu tagghiò ,
    Spaccannulu a mità.

     

    Tu allur putristi diri:
    Dimmi comu a campari!
    Comu Neviu u spilorciu,
    O comu Nomentanu
    Veru scialacquaturi?

     

    Ci sta ‘nna via di menzu,
    ‘Na misura ‘nte cosi,
    Cunfini stabiluti
    Signati du bon sensu,
    Oltri li quali certu,
    Di ‘na parti o n’autra
    Non puoi truvaru u giustu.

     

    E ‘ppi fartilu sèntiri
    In latinu perfectu:
    Nequit rectu consistere.


    Ma doppu stu sproloquio
    Mi pari chi turnammu
    Di unni ‘nni partemmu,
    Ccù dubbiu ‘nta la menti
    D’aviri già sfiancatu
    Di tutti la pacenza.

     

    E ‘ppi chiudiri a sàtira
    Del grande pinsaturi
    Quintu Flaccu Orazìu
    -Spirandu chi di iddu
    ‘Non ‘nni fici straziu –
    Lassatimi aggiungiri
    N’autra sula quartina:
    All’usu sicilianu,
    ‘ppi strinciri ‘u concettu
    Prima chi mi ricettu:

    ‘U picca chi ‘nni tocca,
    Facemulu abbastari,
    Chi tantu l’eccedenti,
    Spessu nun servi a nenti.

    Messina 12.03.2010

    Riveduta il 17.01.2013