Matinata

Chi prèiu stari cca a prima matina

quannu u suli spunta russu

comu on granatu

e chî so rai va a baciari

u mari ancora menzu ddrummintatu.

Chi prèiu vaddari un pruppareddu

chi vagulìa ddà ntô calafatu

cu fari spiranzusu, rassignatu

mentri ffrunta st’àutra carrera.

Spannata s’affàccia a Rocca i Scìgghiu

e pari chi s’abbrazza cu lu Faru.

Ddu ocamarini sguàzzunu,

scìnnunu a rrummuliuni.

Veni mpanna u piscispadu,

sàuta u rinninuni.

Na rizza pappaddìa.

 isata dû gricali,

un marinaru i crita

a cogghi a nesci e trasi.

Chi incantu stari cca, nta sta marina

unni a maretta sbuffa, gioculìa,

e u ma cori fa mìgghia, s’arricrìa

nta stu tiatru anticu, naturali.

 

Matinata

Che gioia stare qui a primo mattino / quando il sole sorge rosso / come una melagrana / e con i suoi raggi va a baciare / il mare ancora mezzo addormentato. // Che gioia guardare il pescatore di polipi /

che voga sottocosta / con fare speranzoso, rassegnato, / mentre affronta un altro suo viaggio. // Pulita s’affaccia la rocca di Scilla / e sembra abbracciarsi col Faro; / due ochemarine guazzano, / scendono a rompicollo; / viene a galla il pescespada, / salta il rondinone. // Una rizza palpita / al levarsi del grecale, / un marinaio con la faccia incartapecorita / lo raccoglie ad esce ed entra. // Che incanto stare qui, su questa marina / dove la maretta sbuffa, giocherella, / e il mio cuore fa miglia, si ristora / in questo teatro antico, naturale.