Stu mari ncrispateddu a uzzi a uzzi,
càrricu d'acciacchi e di malanni ancora teni.
-
Di ccà passaru
Nnìbili, Mamuka e Don Giovanni
e storia scriveru.
Sti munti a nneru nneru, scavati, mazziati, ssassinati dà pala e dù cimentu non àppunu abbentu e u ciàuru dì zàchiri, violi e gessumini
s'a svignaru.
Eri tiatru marinaru na vota
e cu vinìa cci lassava l'occhi,
cita ricca e fiurenti di sita grezza, òrifi e ginteri.
Eri a nvìdia i tanti,
poi tirrimoti, guerri, caristii e malacanni
ti cunzaru.
Ma quacchi cosicedda pi futtuna ti ristau:
u gricali, a murina,
a fata Muggana,
a stidda matutina
e ddu spècchiu i suli a paparina.
E chisti, razia i Diu,
l'omu cu tutta a so putenza, cu tuttu u so cumannu,
cu tutti i so dinari non t'i pò tuccari.
- Maria Costa
Il tuo mare crespo / a telline telline / carico di acciacchi / e di malanni, ancora tiene. // Di qua passarono / Annibale, Mamuka e Don Giovanni / e scrissero storia. //1 tuoi monti malandati, / scavati, malmenati, assassinati / dalla pala e dal cemento / non hanno avuto requie, / e il profumo delle zagare, viole e gelsomini / sono scomparsi. // Eri teatro marinaro un tempo, / e chi veniva ci lasciava gli occhi, / città ricca e fiorente di seta grezza, orafi e argentieri. // Eri l'invidia di tanti, / poi terremoti, guerre, carestie e malacarne / t'hanno accconciata. // Ma qualche cosetta per fortuna è rimasta: / il grecale, / la morena, / la Fata Morgana, / la stella del mattino / e quello specchio di sole a papavero. / E queste cose, grazie a Dio, / l'uomo con tutta la sua potenza, con tutto il suo comando, / con tutti i suoi denari / non te le può toccare.