Cavaleri erranti

di Pasquale Salvatore

 

Supra d’un cavadduzzu peddi e ossa,

p’un terrenu sfasciatu pi lu scassu,

avanzu, comu pozzu, passu passu,

scuncassànnumi tuttu ad ogni scossa.

 

La curazza mi pisa e mi sdisossa,

ma sugnu cavaleri, e non la lassu:

pi stu puntu d’onuri restu arrassu

di chiddi chi sautaro petri e fossa.

 

‘Mprisi non cuntu. Cu la menti fissa

versu la Dama chi non vitti mai,

‘nta lu me scudu portu scrittu: Lissa.

 

Pi sangu la me’ lancia non è russa.

Ma, ‘na vota, però, cci la stricai,

a qualchi spiritusu, mussa mussa.